Ziua a patra de la Wimbledon 2018 s-a încheiat cu o imensă surpriză pe tabloul feminin: deținătoarea trofeului, Garbine Muguruza, a fost eliminată în turul secund de reprezentanta Belgiei, Alison Van Uytvanck, iar Simona Halep se poate mândri cu faptul că este singura jucătoare din Top 6 mondial care a ajuns cu bine în turul al treilea.
Programată pe un Teren 2 cu o istorie bogată care i-a adus arenei porecla de „Cimitir al capilor de serie”, Garbine Muguruza a încheiat învinsă o partidă în care a fost aproape și de o accidentare urâtă.
Spaniola a evoluat ezitant de-a lungul întregii partide. Deși a avut minge de break în primul game al meciului, ea a fost cea care, până la urmă, și-a cedat mai întâi serviciul. Rămasă în urmă la 2-4, campioana în exercițiu a găsit breșa la retur și, câștigând de trei ori la rând contra lansării, și-a asigurat victoria la limită în manșă, cu 7-5, după 48 de minute. În minutele următoare, Muguruza a lăsat impresia că are forța de produce tipul de desprindere pe care, cu doar câteva ore în urmă, o produsese Simona Halep în momentul în care a lăsat în urmă un prim set echilibrat în duelul cu Saisai Zheng, defilând prompt în al doilea. Eleva lui Sam Sumyk a deschis manșa secundă cu break, dar a pierdut mai apoi și eficiența la finalizare, și controlul pe tabelă. De la 11 lovituri câștigătoare în primul set, jucătoare cu titluri la Roland Garros și Wimbledon a scăzut cifra în statistică la 3, iar acest lucru a fost speculat la maximum de belgianca posesoare a unei lovituri atipice de forehand. Într-o jumătate de oră, Van Uytvanck a împins meciul în decisiv, cu un apăsat 6-2.
Soarta setului trei s-a decis în mare măsură în game-ul al patrulea. Dacă primele trei ture pe lansare au fost adjudecte rapid, fără punct cedat de jucătoarea aflată la serviciu, game-ul patru a fost un maraton pe serviciul Muguruzei. Nouă minute, s-a jucat cu garda jos, iar Van Uytvanck a dat lovitura de grație cu o scurtă în urmărirea căreia Garbine s-a împiedicat, în plin fuleu. Căzătura spaniolei a fost violentă și șocantă. Garbine s-a ridicat, dar a cedat break și mai departe fiecare game până la finalul partidei.
A 9-minute tussle including a hard fall for #Muguruza, and #vanUytvanck breaks to lead 3-1! She’s playing incredible tennis out here & shows no signs of cracking right now … pic.twitter.com/rDhMiDs225 — Live Tennis (@livetennis) July 5, 2018
A 9-minute tussle including a hard fall for #Muguruza, and #vanUytvanck breaks to lead 3-1!
She’s playing incredible tennis out here & shows no signs of cracking right now … pic.twitter.com/rDhMiDs225
— Live Tennis (@livetennis) July 5, 2018
Descătușarea lui Alison Van Uytvanck a venit la o oră și 52 de minute de la primul serviciu, la lăsarea întunericului. Reprezentanta Belgiei a recunoscut în final, printr-o postare pe contul oficial de Twitter, că este o surpriză și pentru ea acest succes.
„Chiar nu îmi vine să cred. Ce meci” au fost cuvintele lui Alison, încadrate de multe simboluri și celebrele emoticoane. Foto: Twitter@AlisonVanU
A 47-a jucătoare a lumii va juca în premieră în turul trei la Wimbledon, ea reușind doar o singură dată să mai lege victorii la un turneu de Mare Șlem – în 2015, la Roland Garros, printre învinsele sale de atunci numărându-se și Andreea Mitu.
Through to the third round at #Wimbledon for the first time – and defeating the defending champion to seal it… A brilliant performance, Alison Van Uytvanck 👠pic.twitter.com/SrBuWbKr9e — Wimbledon (@Wimbledon) July 5, 2018
Through to the third round at #Wimbledon for the first time – and defeating the defending champion to seal it…
A brilliant performance, Alison Van Uytvanck 👠pic.twitter.com/SrBuWbKr9e
— Wimbledon (@Wimbledon) July 5, 2018
Tabloul complet al turului 3 pe jumătatea superioară
Top half 3R set: No.1 Halep vs. Hsieh No.15 Mertens vs. Cibulkova No.12 Ostapenko vs. Diatchenko No.26 Gavrilova vs. Sasnovich — No.28 Kontaveit vs. Van Uytvanck No.14 Kasatkina vs. No.17 Barty No.11 Kerber vs. No.18 Osaka No.27 Suarez Navarro vs. Bencic#Wimbledon — WTA Insider (@WTA_insider) July 5, 2018
Top half 3R set:
No.1 Halep vs. Hsieh No.15 Mertens vs. Cibulkova No.12 Ostapenko vs. Diatchenko No.26 Gavrilova vs. Sasnovich — No.28 Kontaveit vs. Van Uytvanck No.14 Kasatkina vs. No.17 Barty No.11 Kerber vs. No.18 Osaka No.27 Suarez Navarro vs. Bencic#Wimbledon
— WTA Insider (@WTA_insider) July 5, 2018
Citelște și: 3 repere în ziua a 4-a de Wimbledon 2018. Djokovic, sperietură și record. Finalistul din 2017 e OUT. Povestea omului care i-a spus ‘sorry, man’ lui Marius Copil, iar acum culege roadele + FAZA ZILEI: când ai 23 de ani, 6.000.000 $ făcuți din tenis, dar nu știi cum e cu regula greșelii de picior
Citește și: Surpriză pe sfertul lui Halep: semifinalista Wimbledon 2017 a fost eliminată și ratează reîntâlnirea cu Simona! O singură favorită mai stă între numărul unu mondial și „sferturi”
Citește și: Simona Halep este în turul 3 la Wimbledon 2018. Cursă de regăsire cu S(t)ai și Sa(r)i: prim set ca linia unei electrocardiograme, urmat de un finiș cu accelerația la podea și 10-0 la game-uri | LIVE BLOG
Citește și: Kerber, probleme mari în turul doi la Wimbledon 2018: doar Halep i-a mai făcut asta în ultimele 9 meciuri la Grand Slam-uri. Povestea fantastică a fetei care face senzație pe iarba londoneză, după ce a trebuit să se lase de fotbal, din cauza astmului
Citește și: Înotul românesc are spatele asigurat! Daniel Martin, campion european de juniori, cu nou record național de vârstă
Citește și: Rezultat de top european la Meetingul atletic de la Nembro. Alexandru Novac a spulberat recordul național la aruncarea suliței: 86,37 metri
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER